Seara istorica

Indiferent de orgoliile dintre echipele de fotbal, etnii, mentalităţi diferite şi alte antinomii care urâţesc spectacolul furnizat de fotbal, astă seară trebuie să fim cu toţii fericiţi pentru fotbalul românesc, pentru România. Este pentru prima dată în istorie, când două echipe româneşti reuşesc să se califice în cea mai importantă competiţie intercluburi din lume. Acest lucru ar trebuie să mai lumineze feţele pline de sudoarea zilnică, sudoare prin care majoritatea românilor îşî câştigă pâinea, si să uităm măcar pentru câteva ore şi de aceste orgolii prosteşti de care ne-am săturat.
Dacă mulţi au crticat pe Lăcătuş de cand a venit în Ghencea, aceasta a fost cea mai bună demonstraţie, cel mai bun răspuns la toate criticile nefondate aduse până acum. “Fiara” a îmblânzit “leii semilunei, care veniseră în Ghencea cu gândul deja la tragerea la sorţi. Însă aşa cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, turcii trebuie să se consoleze cu idea că vor privi Champions League… din fotoliu.
Am vazut în această seara de august, o echipă a Stelei care a jucat cu sufletul, cu o extraordinară dăruire, compensând astfel poate diferenţa pe care o puteau face vedetele turcilor, Kewell, Arda Turan, Nonda, Lincoln sau Sas.
Divinităţii, şansei, publicului, jucătorilor, antrenorului, trebuie să le mulţumim pentru această memorabila performanţă.
Am rămas înlemnit în fotoliu în minutul cinci, când australianul, Harry Kewell, a zguduit transversala lui Zapata, însa Dumnezeu a fost român la acea fază care putea fi decisivă pentru eventuala calificare. Am trecut cu bine şi peste urmatoarele cinci minute, când Galatasaray a avut iniţiativa jocului. Însă motorul echipei Steaua probabil că este diesel, porneşte mai greu, dar are forţă, putere si rezistenţă inimaginabile. Jocul s-a echilibrat vizibil după primul sfert de oră, iar greşelile neforţate nu au întârziat să apară, datorită presiunei care o purtau pe umeri cei 22 de actori din iarba. Repriza secundă a inceput prin ratarea sărbatoritului zilei, Arthuro, a carui lovitură de cap a lovit transversala butului apărat de Aykut. Acest semnal de alarmă preconiza golul roş-albaştrilor, care a venit dupa un contraatac ca la carte.Pasă luminoasă a columbianul Toja, jucatorului renăscut în acest debut de sezon, Banel Nicoliţă. Inepuizabilul Bănel, a plasat balonul pe lângă goalkeeperul advers, mingea ducându-se cuminte în poarta turcilor. Un gol care a venit în urma unui offside clar ca lumina zilei, însa acesta este reversul medaliei. Mulţi ani a trebuit să plecăm capul la nenumaratele decizii absolut stupide ale cavalerilor fluierului, atât la echipele de club cât şi la echipa tricoloră. După acest pumn dat unui pugilist care şi aşa abia se mai ţinea pe picioare, “războinicii” lui Becali, au continuat să ducă lupta care o incepuseră de acum două saptamani, pe Aly Samyen. Avându-l în faţa oastei pe luptătorul de nădejde, adevăratul căpitan, Mirel Radoi, am reuşit să rezistăm până la finalul celor mai lungi 90 de minute din ultimii ani. Scorul putea fi mult mai mare dacă Dayro Moreno sau Tiago, nu ratau cu seninătate ocaziile rarisime pe care le-au avut. Însă totul s-a terminat cu bine pentru cei cinci milioane de steliştii şi pentru toţi microbiştii fotbalului românesc.
Trebuie felicitaţi încă odată aceşti bravi băieţi, de care suntem cu toţii mândrii, pentru acest vis care au reusit să îl adeverască pentru al treilea an consecutiv. Un nou sezon Champions League, în care vom auzi pe cele doua arene româneşti, imnul campionilor, muzica din competiţia care este cu adevarat a fotbaliştilor.Să curgă şampania pentru adevăraţii gladiatori ai României şi să se bucure de aceste momente de scurta durată, deoarece vor urma bătălii cel puţin la fel de grele, pentru formaţia lui Lăcă, atât în grupele CL, cât şi în liga naţională