
Îmi mai aduc aminte că ştiam să visez cu ochii deschişi. Într-o vacanţă de vară, a venit acasă, marele Silviu Lung. Am rămas impresionat de aliura sa impunatoare. Ştiu că stătea în cameră pe fotoliu şi ajungea cu picioarele în mijlocul camerei. Imediat după plecare sa, am fugit la Cătă ( unul din prieteni) şi am hotarat noi să ne antrenăm să ajungem la Steaua. El, atacant în locul lui Ciocoiu, iar eu urmaşul lui Zoltan Ritli. Rupt de oboseală, mergeam acasă şi credeam că dacă mănânc mult, cresc mare şi puternic precum Superman.
Cinematograful din Mall era pentru mine un episod viitor din Star Trek. Cinematograful era cel din camera mea. Video-ul Sony primit “de afară” era operă de muzeu. Când eram singur acasă, tot cartierul venea să vada filmul Mad Max ori desenele 101 dalmaţieni.

Duminică seara la 19:00 …Robingo.Eram în faţa ecranului să îl văd pe nebunul de Brenciu care tot îmi arăta pe Robingo, mascota verde cu creastă a emisiunii.

În timpul săptămânii, “ Salvati de clopotel” cu inimitabilul Screech.
Vag îmi aduc aminte de serialul italian “Caracatiţa”( pe tati ştiu că îl vedeam în rolul lui Corado Cattani …nici azi nu ştiu de ce), sau celebrul Dallas în care mă tot chinuiam să îmi dau seama, de ce nu se îmbatau Pamela si J.R., care turnau la greu whisky.
Sunt clipe de care îmi aduc aminte cu mult entuziasm, deşi nu a trecut prea mult timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu