FC Drobeta face un pas mare spre locurile fruntaşe ale ligii secunde, prin victoria din deplasare, la vecina de clasament, de până azi, Muresul Deva. Trei puncte câştigate în urma unui meci spectaculos, care a avut toate ingredientele necesare: penalty-uri, multe cartonaşe, (unul chiar roşu) şi goluri. Lusitanul, Hugo Moutinho, a devenit pe stadionul de sub "Cetate", călăul devenilor, prin tripla reuşită pe arena unde Mureşul nu a cedat în actualul sezon nici un meci. Hunedorenii au început meciul foarte decişi, in minutul 10, Sătmar reuşind să deschidă scorul. Însă bucuria gazdelor nu a fost lungă, trei minute mai tărziu, Moutinho reuşeşte să egaleze din penalty. Minutul 35, fază trasă la indigo, cu acelaşi deznodământ, 1-2, pentru Drobeta. Devenii au o tresărire de orgoilu şi reuşesc să egaleze. Însă în finalul primului mitan, ardelenii rămân în 10 oameni, după cumulul de cartonaşe. În repriza secundă, mehedinţenii au controlat jocul, iar golul aceluiaşi portughez, din minutul 63, avea să pecetluiască scorul final. În sfârşit severineni izbutesc să câştige şi în deplasare, după şase etape, în care nu au cunoscut gustul victoriei pe terenurile din deplasare.
Dunărenii după acest meci, sunt la egalitate de puncte cu Râmnicu-Vîlcea şi Târgu-Mureş, cele trei împărţind ultima treaptă a podiumului seriei a doua.
Urmează o partidă relativ usoară în compania "cenuşeresei" acestei serii secunde, Mechel Câmpia Turzii, care nu ar trebuii să pună mari probleme jucatorilor lui Iulian Mihăescu, pe teren propriu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu