Istoria FC Drobetei

Fenomenul fotbalistic a apărut cu adevărat în Drobeta Turnu Severin în anul 1929, prin înfiinţarea echipei CS Sborul, o ramură sportivă a Căilor Ferate Române Turnu Severin. La un an de la înfiinţare, echipa feroviară reuşea să cucerească primul trofeu, învingând la data de 6 august 1930 pe Hayduk Velco Negotin (Serbia) cu 3-1 în finala „Cupei Prieteniei”.
În 1934 echipa debutează sub numele de CFR, într-un meci câştigat cu 4-2 cu Ada Kaleh, antrenată de Ioan Kiss. În sezonul 1938-1939, echipa promovează in divizia B, învingând pe SSM Resita cu 4-0. Acesta avea să fie si ultimul meci susţinut pe stadionul Dr. Angelescu, una dintre cele mai vechi arene ale ţării, noul stadion “CFR” al severinenilor, unde aveau să joace fiind unul dintre cele mai moderne ale vremii, datorită faptului că era şi acoperit.
După doar doi ani în eşalonul secund, CFR Turnu-Severin, reuşeste să promoveze pe prima scenă fotbalistică. Însă feroviari nu apucă să joace în liga naţională din cauza razboiului, FRF considerând campionatele 1941-1944 neoficiale.
Totuşi, în perioada anilor ’40 , CFR Turnu Severin a devenit una dintre cele mai iubite echipe ale ţării, cucerind singurele trofee din istoria oraşului dunărean.
În perioada aceea, mai mulţi componenţi ai lotului naţional au venit la îndrumarea lui Nicu Severineanu să joace sub culorile CFR-ului: portarul Dumitru Pavlovici, de la Ripensia Timişoara (în naţională: 16 selecţii, dintre care 3 în perioada în care a activat la CFR), fundaşii Mureşan (Ferar Cluj, o selecţie), Oprean (Ripensia), Felecan III (Mănăstur Cluj), mijlocaşii Zoltan Beke (Ripensia, 6 selecţii), Silviu Bindea (Ripensia 27 selecţii, 11 goluri), Marcu (Ripensia, 2 selecţii), atacanţii Erwin Rici Ludwig (AMEFA Arad), Felecan II (Mănăstur Cluj, 9 selecţii), Nicolae Reuter (CAMT Timisoara, 14 selecţii). Cu toate că au pierdut titlul neoficial de campioană de război în detrimentul formaţiei FC Craiova, terminând pe locul doi, CFR a avut un parcurs excelent în cupă, care a fost omologată de FRF, trecând rând pe rând de DSMR Reşiţa, 2-1 (1-1) în şaisprezecimi, 2-1 (1-1) cu FC Craiova, în optimi, ambele în deplasare, 3-0 (1-0) cu U Cluj-Sibiu, în sferturi, şi cu 2-1 (2-1) de Jiul Petrosani în semifinale.
Anul de graţie pentru echipa severineană avea să fie 1943. CFR Turnu Severin a întrerupt seria de şase trofee consecutive ale CFR-ului Bucureşti, prin câştigarea finalei cu 4-0 în faţa Sportului Studenţesc, partidă desfăşurată în faţa unui stadion arhiplin. Pentru prima şi singura oară, Cupa a poposit în oraşul dunărean. Severinenii au devenit idolii Capitalei, ei fiind aşteptaţi în gară de mii de suporteri si aclamaţi pe străzi, devenind stfel cea mai simpatizată echipă din provincie după U Cluj, Sibiu. La intoarcerea acasă, feroviarii severineni au fost aşteptaţi în gară de o imensă mulţime de simpatizanţi, iar coborârea lor din tren şi ridicarea cupei a creat o manifestaţie greu de descris. După puţin timp, CFR-ul a obţinut tot în Bucureşti un alt succes de răsunet, învingând în mod categoric pe campioana ţării, FCCraiova, în „Cupa ORS”( “Supercupa”), CFR spulberand pe FC Craiova cu 9-1, o campioană invinsă de o echipă care dorea să demonstreze că era cea mai bună. În anul 1945, CFR Tr. Severin ratează din nou divizia A, pierzând în ambele meciuri de baraj în faţa rivalei, FC Craiova.

Până în anii 80, fotbalul mehedintean, a suferit o cădere. În 1955 “Locomotiva” învinge pe CFR Bucureşti cu 3-2 dar în 1956 retrogradează în C, abia după şase ani revine în divizia B, însă nu rezistă decât un an. Declinul echipei nu a mai putut fi stopat, mai târziu desfintându-se.
Noua echipă emblemă a Mehedinţiului devenea încet dar sigur, AS Drobeta, care cu toate că nu a cucerit nici un trofeu, a fost cea mai frumoasă si cea mai iubită echipă a fotbalului severinean. Peste 20.000 de oameni veneau de multe ori la meciuri pentru a vedea la lucru formaţia „Marelui blond”, Ilie Balaci.Ultima performanţă a unui club cu tradiţie a reprezentat-o sezonul 1989-1990. Atunci, mândria Olteniei, Ilie Balaci, a evoluat la AS Drobeta, în calitate de antrenor-jucător, fiind foarte aproape de împlinirea visului severinean, promovarea în divizia A, sezonul fiind încheiat pe locul secund, la patru puncte de Rapid Bucureşti. Partida cu giuleştenii a strâns pe “Municipalul” severinean numai puţin de 30.000 de spectatori, care au asistat la un meci superb în care favoriţii au învins cu 2-1.
Ca o ironie a sorţii,după exact 60 de ani de la marele trofeu din 1943, echipa-fanion a Mehedinţiului se desfiinţează.
Însă soarele a ieşit şi deasupra Severinului, dupa 4 ani în care dunărenii nu au avut în prim planul fotbalistic o echipă în ligile superioare. Acest progres s-a datorat odată cu promovarea în eşalonul secund al echipei, Severnav Drobeta Turnu Severin care a revenit la titulatura de FC Drobeta, pentru a continua tradiţia şi a menţine vie istoria unui club care este de departe mândria oraşului mehedinţean.
Visul de promovare al acestui oraş este imens, şi începe din ce în ce mai mult să prindă contur, de pe piciorul podului lui Traian, Liga 1 oglindindu-se frumos în valurile Dunarii.