Ascensiunea Drobetei continuă

FC Drobeta îşi continuă şirul invincibilităţii pe teren propriu după un campionat şi jumătate. După succesul din etapa trecută, de la Deva, dunărenii au reuşit o nouă victorie pe terenul de la Motru. "Lanterna roşie" a acestei serii, Mechel Câmpia Turzii, a fost echipa care a capotat în faţa severinenilor. Oficialii de la Dunăre nu acceptau la acest meci, decât varianta victoriei. Cum era de aşteptat, vizitatorii au venit să se apere. Şi au făcut-o destul de bine, primul mitan încheindu-se 0-0, un rezultat perfect pentru oaspeţi.
Mijlocaşul care etapa trecută a realizat un hattrick de trei puncte, Hugo Moutinho, a fost jucătorul care a deschis scorul pentru drobetani şi în această etapă. Prin penalty-ul transformat, specialtatea casei de altfel pentru lusitan, acesta şi-a dus echipa în avantaj. Portughezul de la Severin, confirmând vârful de formă prin care trece în acest moment. Atacurile celor de la Drobeta, au fost speculate în gol pe final de partidă. Inspiraţia antrenorului severinean, Iulian Mihăescu, la introducerea lui Eduard Stoica în teren, s-a observat pe vechea tabelă din Gorj. Stoica a realizat dubla într-un interval de nouă minute, încheind în acest fel conturile cu o echipă oaspete care nu a arătat că merită să câştige măcar un punct în acest duel. După o victorie muncită, cele trei puncte rămân în vistieria clubului de la Dunăre, care a acumulat 28 de puncte până în această penultimă rundă a turului.
Cea de-a treia victorie consecutivă, îi ţine pe mehedinţeni cu şanse reale în lupta pentru promovare, fiind la egalitate de puncte cu locul doi, Chimia Râmnicu Vîlcea, şi la şase puncte de trupa lui Şunda care defilează în această serie. Angrenajul acestei echipe pe care nimeni nu a luat-o în seamă, pare să meargă de la o etapă la alta, din ce în ce mai bine.
Deplasare din etapa viitoare de la UTA, este pentru Trofin & co. un meci extrem de important, în eventuala clasare pe podium din această iarnă. ”Bătrana doamnă” , vine dupa umilinţa suferită la Mioveni. Acest lucru poate fi o armă cu două tăişuri pentru olteni. Pe de-o parte arădenii probabil că vor încerca să demonstreze că eşecul lamentabil cu argeşenii a fost un accident, iar pe de altă parte, severinenii ar putea profita de degringolada utiştilor dacă aceasta va continua şi în în meciul de sâmbătă, pe stadionul de pe Mureş.

Dorinel face "istorie" la Steaua

Etapa a 16 a ligii 1, a mulţumit toată Oltenia. Prima bucurie a venit de la Târgu Jiu, unde Cârţu a reuşit să învingă echipa campioană. Urma mândria Olteniei, Universitatea, să continue sărbătoarea începută la 120 de km distanţă de Craiova.
În Bănie se mai scria încă un duel înverşunat al studenţilor cu echipa bucureşteană, Steaua.
Arena legendarului "Ion Oblemenco", a găzduit cele peste 20 000 de suflete alb-albastre, care au venit să îşi susţină favoriţii pe o ploaie rece de toamnă. Simbolul oltenilor, Universitatea Craiova, nu putea să rateze ocazia de a învinge o echipa din Bucuresti în acest tur după încercarile nereuşite cu Rapid, Dinamo şi Otopeni.
Alegerea terenurilor de la începutul meciului, a fost una emoţionantă pentru toţi severinenii, prin prisma originii celor doi căpitani.
“Juveţii” au pus presiune pe adversari încă din debut, Wobay fiind jucătorul care a destabilizat pentru prima dată apărarea stelistă, la un atac bine realizat, însă a fost oprit neregulametar în suprafaţa de pedeapsă de către bătrânul Petre Marin. Arbitrul Tudor, a semnalizat simulare, spre stupefacţia jucătorului juvet.
Replica stelistă a venit din partea marelui fîs, Antonio Semedo. Execuţia acestuia din şase metri, întâlnită numai prin ligile judeţene a demonstat că saltul făcut de la Cluj, în Ghencea, a fost unul prea mare. Jucătorul care dovedeşte că merită să îmbrace tricoul Stelei, Mirel Radoi, a executat înşelător o lovitură liberă, însă Bornescu a reuşit să respingă în corner. În actul secund, tot Rădoi a fost în prim-plan, prin execuţia de clasă de la mijlocul terenului care a amintit de golul lui Hagi din meciul Barcelona- Celta Vigo. Căpitanul "leilor din Bănie", Dorel Stoica, a răspuns printr-un şut puternic din lovitură liberă, care i-a dat emoţii lui Zapata. Cele 90 de minute disputate, s-au încheiat cu un scor alb pe tabela de marcaj.
Prin acest egal, echipa stelistă intră în istorie după o serie neagră de 12 meciuri fără victorie, iar oltenii urcă pe podium cel puţin pentru o zi, spre satisfacţia împătimiţilor suporteri.
Care este motivul pentru o asemenea ruşine a Stelei?! Probabil că Dorinel o să dea vina din nou pe ghinion, pe arbitru că nu a dat penalty la Szekely, pe ploaie sau pe lipsa suporterilor. Adevăratele motive se află la nivelul conducerii tehnice în primul rând, apoi la transferurile greşite făcute în vară. Pentru Steaua, cel mai bine este să se termine cât mai repede acest tur, pentru a mai redresa o echipă, care în acest moment este groggy.

Amintiri din anii ‘90

În copilarie preocuparile mele erau colecţionarea de abţibilduri Turbo, Italia ’90, Ulker Lazer, completarea albumelor Action Man, Jurassic Park. Pentru parinţi, eram un adevărat stres când ajungeam în piaţă. Era obligatoriu să îmi cumpere arhicunoscuţii tenişi chinezeşti cu crampoane de gumă. Dacă pe langă această dorinţă mai primeam un Bonibon, un ou Kinder sau ciocolata Kiss, eram în extaz.
Îmi mai aduc aminte că ştiam să visez cu ochii deschişi. Într-o vacanţă de vară, a venit acasă, marele Silviu Lung. Am rămas impresionat de aliura sa impunatoare. Ştiu că stătea în cameră pe fotoliu şi ajungea cu picioarele în mijlocul camerei. Imediat după plecare sa, am fugit la Cătă ( unul din prieteni) şi am hotarat noi să ne antrenăm să ajungem la Steaua. El, atacant în locul lui Ciocoiu, iar eu urmaşul lui Zoltan Ritli. Rupt de oboseală, mergeam acasă şi credeam că dacă mănânc mult, cresc mare şi puternic precum Superman.
Cinematograful din Mall era pentru mine un episod viitor din Star Trek. Cinematograful era cel din camera mea. Video-ul Sony primit “de afară” era operă de muzeu. Când eram singur acasă, tot cartierul venea să vada filmul Mad Max ori desenele 101 dalmaţieni.

Programul la Tv era unul clar ca lumina zilei. Dimineţile din weekend mă trezeam să urmăresc emisiunile “Feriţi-vă de măgăruş”, cu Eugen Cristea, “Ba da, ba nu!”avandu-i ca prezentatori pe Anca Turcaşiu si Mihai Constantinescu ( cocosii roşii şi albaştri)”, “Arlechino”, emisiunea găzduită de Sandu Mihai Gruia sau serialele din “Abracadabra în rol principal fiind Marian Ralea.
Duminică seara la 19:00 …Robingo.Eram în faţa ecranului să îl văd pe nebunul de Brenciu care tot îmi arăta pe Robingo, mascota verde cu creastă a emisiunii.
În timpul săptămânii, “ Salvati de clopotel” cu inimitabilul Screech.
Vag îmi aduc aminte de serialul italian “Caracatiţa”( pe tati ştiu că îl vedeam în rolul lui Corado Cattani …nici azi nu ştiu de ce), sau celebrul Dallas în care mă tot chinuiam să îmi dau seama, de ce nu se îmbatau Pamela si J.R., care turnau la greu whisky.
Sunt clipe de care îmi aduc aminte cu mult entuziasm, deşi nu a trecut prea mult timp.

Egalul nimănui

Partida Steaua-Poli Timişoara, a găsit două echipe care nu treceau printr-o perioadă prea fastă. Steaua dorea să întrerupă şirul celor 10 meciuri fară victorie, în timp ce timişorenii veneau să spele ruşinea după dezastrul cu Dinamo.

Debutul meciului a fost al renagatului Neaga, care a dat mari bătăi de cap apărării adverse prin incursiunile în banda stângă.
Însă din minutul 10 au intrat în scenă aşa zişii suporteri de la peluza Nord ai arenei bucureştene, care au venit să termine poliţile începute de săptămâna trecută în Giuleşti. Zmărăndescu a ţinut să meargă personal să îi pună la punct prin metode "specifice", pe aceşti frustraţi ai fotbalului.
În teren, trupa lui Munteanu a atacat continuu, iar în minutul 14, în urma “cornerului” executat din tuşă de Ogăraru, balonul ajunge norocos la Dayro Moreno care “izbuteşte” să ia la ţintă bara din trei metri. Timişorenii au răspuns prin Parks, dar acesta a fost oprit de îngerul păzitor din această seară, Zapata.
În repriza secundă, huliganii de la peluzele din Ghencea au găsit de cuvinţă să părăsească stadionul şi sa vandalizeze parcarea din afara stadionului. Începutul actului secund a fost controlat de Poli, iar în minutul 51 Goga reuşeşte, printr-o deviere norocoasă, deschiderea de scor. Dayro Moreno a adus egalarea în minutul 70, cu o lovitură de cap din 7 metri, profitînd de largul marcaj al apărarii timişorene. “Ciurucul” de care zicea acum câteva zile “idolul tribunei” din această seară, a adus-o pe Poli în avantaj după o lovitură liberă impecabilă de la peste 20 de metri. Replica stelistă a venit imediat din partea căpitanului Rădoi, care l-a executat din marginea careului pe Pantilimon. După gol, doar militarii au fost pe teren, dominând o echipa care s-a mulţumit şi cu un egal. Ghinionistul Dayro, a mai ţintit o dată bara, exasperându-şi coechipierii, iar Rică Neaga a ratat şi el o bună oportunitate de gol pe final.
După acest egal care nu ajută nici una dintre combatante, şansele la locurile de Champions League ale steliştilor par tot mai mici.

Mureşul Deva - Moutinho 2-3

FC Drobeta face un pas mare spre locurile fruntaşe ale ligii secunde, prin victoria din deplasare, la vecina de clasament, de până azi, Muresul Deva. Trei puncte câştigate în urma unui meci spectaculos, care a avut toate ingredientele necesare: penalty-uri, multe cartonaşe, (unul chiar roşu) şi goluri. Lusitanul, Hugo Moutinho, a devenit pe stadionul de sub "Cetate", călăul devenilor, prin tripla reuşită pe arena unde Mureşul nu a cedat în actualul sezon nici un meci. Hunedorenii au început meciul foarte decişi, in minutul 10, Sătmar reuşind să deschidă scorul. Însă bucuria gazdelor nu a fost lungă, trei minute mai tărziu, Moutinho reuşeşte să egaleze din penalty. Minutul 35, fază trasă la indigo, cu acelaşi deznodământ, 1-2, pentru Drobeta. Devenii au o tresărire de orgoilu şi reuşesc să egaleze. Însă în finalul primului mitan, ardelenii rămân în 10 oameni, după cumulul de cartonaşe. În repriza secundă, mehedinţenii au controlat jocul, iar golul aceluiaşi portughez, din minutul 63, avea să pecetluiască scorul final. În sfârşit severineni izbutesc să câştige şi în deplasare, după şase etape, în care nu au cunoscut gustul victoriei pe terenurile din deplasare.
Dunărenii după acest meci, sunt la egalitate de puncte cu Râmnicu-Vîlcea şi Târgu-Mureş, cele trei împărţind ultima treaptă a podiumului seriei a doua.
Urmează o partidă relativ usoară în compania "cenuşeresei" acestei serii secunde, Mechel Câmpia Turzii, care nu ar trebuii să pună mari probleme jucatorilor lui Iulian Mihăescu, pe teren propriu.

Istoria FC Drobetei

Fenomenul fotbalistic a apărut cu adevărat în Drobeta Turnu Severin în anul 1929, prin înfiinţarea echipei CS Sborul, o ramură sportivă a Căilor Ferate Române Turnu Severin. La un an de la înfiinţare, echipa feroviară reuşea să cucerească primul trofeu, învingând la data de 6 august 1930 pe Hayduk Velco Negotin (Serbia) cu 3-1 în finala „Cupei Prieteniei”.
În 1934 echipa debutează sub numele de CFR, într-un meci câştigat cu 4-2 cu Ada Kaleh, antrenată de Ioan Kiss. În sezonul 1938-1939, echipa promovează in divizia B, învingând pe SSM Resita cu 4-0. Acesta avea să fie si ultimul meci susţinut pe stadionul Dr. Angelescu, una dintre cele mai vechi arene ale ţării, noul stadion “CFR” al severinenilor, unde aveau să joace fiind unul dintre cele mai moderne ale vremii, datorită faptului că era şi acoperit.
După doar doi ani în eşalonul secund, CFR Turnu-Severin, reuşeste să promoveze pe prima scenă fotbalistică. Însă feroviari nu apucă să joace în liga naţională din cauza razboiului, FRF considerând campionatele 1941-1944 neoficiale.
Totuşi, în perioada anilor ’40 , CFR Turnu Severin a devenit una dintre cele mai iubite echipe ale ţării, cucerind singurele trofee din istoria oraşului dunărean.
În perioada aceea, mai mulţi componenţi ai lotului naţional au venit la îndrumarea lui Nicu Severineanu să joace sub culorile CFR-ului: portarul Dumitru Pavlovici, de la Ripensia Timişoara (în naţională: 16 selecţii, dintre care 3 în perioada în care a activat la CFR), fundaşii Mureşan (Ferar Cluj, o selecţie), Oprean (Ripensia), Felecan III (Mănăstur Cluj), mijlocaşii Zoltan Beke (Ripensia, 6 selecţii), Silviu Bindea (Ripensia 27 selecţii, 11 goluri), Marcu (Ripensia, 2 selecţii), atacanţii Erwin Rici Ludwig (AMEFA Arad), Felecan II (Mănăstur Cluj, 9 selecţii), Nicolae Reuter (CAMT Timisoara, 14 selecţii). Cu toate că au pierdut titlul neoficial de campioană de război în detrimentul formaţiei FC Craiova, terminând pe locul doi, CFR a avut un parcurs excelent în cupă, care a fost omologată de FRF, trecând rând pe rând de DSMR Reşiţa, 2-1 (1-1) în şaisprezecimi, 2-1 (1-1) cu FC Craiova, în optimi, ambele în deplasare, 3-0 (1-0) cu U Cluj-Sibiu, în sferturi, şi cu 2-1 (2-1) de Jiul Petrosani în semifinale.
Anul de graţie pentru echipa severineană avea să fie 1943. CFR Turnu Severin a întrerupt seria de şase trofee consecutive ale CFR-ului Bucureşti, prin câştigarea finalei cu 4-0 în faţa Sportului Studenţesc, partidă desfăşurată în faţa unui stadion arhiplin. Pentru prima şi singura oară, Cupa a poposit în oraşul dunărean. Severinenii au devenit idolii Capitalei, ei fiind aşteptaţi în gară de mii de suporteri si aclamaţi pe străzi, devenind stfel cea mai simpatizată echipă din provincie după U Cluj, Sibiu. La intoarcerea acasă, feroviarii severineni au fost aşteptaţi în gară de o imensă mulţime de simpatizanţi, iar coborârea lor din tren şi ridicarea cupei a creat o manifestaţie greu de descris. După puţin timp, CFR-ul a obţinut tot în Bucureşti un alt succes de răsunet, învingând în mod categoric pe campioana ţării, FCCraiova, în „Cupa ORS”( “Supercupa”), CFR spulberand pe FC Craiova cu 9-1, o campioană invinsă de o echipă care dorea să demonstreze că era cea mai bună. În anul 1945, CFR Tr. Severin ratează din nou divizia A, pierzând în ambele meciuri de baraj în faţa rivalei, FC Craiova.

Până în anii 80, fotbalul mehedintean, a suferit o cădere. În 1955 “Locomotiva” învinge pe CFR Bucureşti cu 3-2 dar în 1956 retrogradează în C, abia după şase ani revine în divizia B, însă nu rezistă decât un an. Declinul echipei nu a mai putut fi stopat, mai târziu desfintându-se.
Noua echipă emblemă a Mehedinţiului devenea încet dar sigur, AS Drobeta, care cu toate că nu a cucerit nici un trofeu, a fost cea mai frumoasă si cea mai iubită echipă a fotbalului severinean. Peste 20.000 de oameni veneau de multe ori la meciuri pentru a vedea la lucru formaţia „Marelui blond”, Ilie Balaci.Ultima performanţă a unui club cu tradiţie a reprezentat-o sezonul 1989-1990. Atunci, mândria Olteniei, Ilie Balaci, a evoluat la AS Drobeta, în calitate de antrenor-jucător, fiind foarte aproape de împlinirea visului severinean, promovarea în divizia A, sezonul fiind încheiat pe locul secund, la patru puncte de Rapid Bucureşti. Partida cu giuleştenii a strâns pe “Municipalul” severinean numai puţin de 30.000 de spectatori, care au asistat la un meci superb în care favoriţii au învins cu 2-1.
Ca o ironie a sorţii,după exact 60 de ani de la marele trofeu din 1943, echipa-fanion a Mehedinţiului se desfiinţează.
Însă soarele a ieşit şi deasupra Severinului, dupa 4 ani în care dunărenii nu au avut în prim planul fotbalistic o echipă în ligile superioare. Acest progres s-a datorat odată cu promovarea în eşalonul secund al echipei, Severnav Drobeta Turnu Severin care a revenit la titulatura de FC Drobeta, pentru a continua tradiţia şi a menţine vie istoria unui club care este de departe mândria oraşului mehedinţean.
Visul de promovare al acestui oraş este imens, şi începe din ce în ce mai mult să prindă contur, de pe piciorul podului lui Traian, Liga 1 oglindindu-se frumos în valurile Dunarii.

Civilizaţia bănăţeană

Respectul faţă de fotbal şi de echipa locală din această zonă a ţării, m-a făcut să înţeleg mai bine conceptul de susţinător, suporter, în adevăratul sens al cuvântului. În 2004 eram foarte euforic si mândru de Steaua. Poli era umilită în faţa propriilor suporteri. Faptul că stadionul întreg cânta la scorul de 8-1 pentru Steaua, m-a lasat fară cuvinte. Am trăit un sentiment de frustrare pentru absenţa mea de la un asemenea episod nemaîntâlnit pe vreo arenă autohtonă. Nu mai era vorba de scorul de pe tabela ci despre devotamentul acelor suporteri minunaţi. Anii au trecut. Suntem în 2008 şi eu ma aflu printre ei. Visul de acum patru ani s-a adeverit. Cânt cu ei din tot sufletul la 3-0 pentru Dinamo.

Spectacolul din tribune este produs de lideri care au petrecut weekend-urile pe stadion de la vârste fragede. Ei cred în echipa lor indiferent de adversar, indiferent de rezultat. Iubesc echipa simbol a Banatului şi la dezastrul cu Dinamo, şi la victoria chinuită cu Bistriţa.
Pregătirea marilor dueluri sunt gândite minuţios. Nimic nu trebuie să dea greş. Este momentul să demonstreze pentru încă un an că galeria Politehnicii este cea mai creativă din ţară. Încă o dată îmi este confirmată iubirea unui oraş civilizat faţă de Poli.
Tot respectul pentru aceşti oameni care ştiu cu adevărat cum să îşi susţină favoriţii.

Petardă de derby

Nou Camp via Giuleşti. Acesta este traseul care l-a parcurs “Brad Pitt Tudor”, în această săptămână.
S-a intors de la civilizaţia extraterestră de pe stadionul iberic, înapoi în petardele şi torţele eschimoşilor din Bucureşti.
Spectacolul din stadionul ceferist a pus în umbra jocul sărac prestat de cele două formaţii. Doar bara lui Ogăraru şi şutul din epilogul primei reprize al inepuizabilului Bănel le putem nota ca şi ocazii. Foarte puţin însă pentru două echipe care îşî propun primele două locuri. Jocul a continuat cu o luptă oarbă la mijlocul terenului în partea secundă. Faulturi multe, spectacol putin. Derbyul etapei, Ligii 1, a plictisit audienţa “marelui trust” Conservator din România. Notabile ar mai fi ocaziile rebelului Bogdan Stancu şi a lui Kapetanos. Meci nul, atât pe tabela de marcaj cât şi prin prestaţia arătată de cei aflaţi în iarbă. Un rezultat just, echitabil, având în vedere ocaziile avute. Adevaratul câştigător al acestui meci este Dinamo, care a luat un avans considerabil faţă de urmăritoarele ei. Criza în Ghencea continuă după cel de-al zecelea meci fără victorie. Dorinel trebuie să stabilizeze echipa cât mai repede dacă vrea să mai prindă zăpada pe gazonul stelist.

Dinamo... noul Ogică al fotbalului

32000 de suflete au umplut aseară stadionul de pe Bega. Totul aranjat cu un profesionalism cu adevărat vestic. Cu mai bine de o oră, stadionul fierbea la foc mic. Coregrafia la care mă mandresc că am “contribuit” mi-a trezit un sentiment nemaîntâlnit pe vreun stadion. Mirosul de vopsea proaspătă de pe imensa pânză nu il voi uita curând. Strigătul de luptă de la începutul meciului al întregii arene preconiza o seară victorioasă.
Însă totul s-a ruinat după 12 minute, în care dinamoviştii nu au arătat nimic. Norocul cu care ne-am obişnuit de la începutul sezonului a continuat şi la Timişoara, Brezinsky fiind trifoiul din Banat. Aripele luate de bănăţeni au fost tăiate imediat dupa autogol. Au urmat ratări ale lui Poli şi contraatacuri speculate în gol ale bucureştenilor. Poli a jucat per total slab, fiind probabil şi cel mai slab meci din acest tur, iar câinii au prestat tocmai pe “Dan Paltinişanu” cel mai bun meci. După evenimentele întâmplate, Dinamo a venit cu lecţia învăţată. Si au îndeplinit scopul propus, cele 3 puncte, apoi au început să îşi arate adevărata faţă. Eliminările dorite, observarea adevăratului caracter a lui Torje şi huliganismul galeriei dinamoviste. Sunt doar câteva din droburile de sare ce au fost puse pe rana deschisă de 11 ani a bănăţenilor. Încă un an de aşteptări se termină prost. Încă un an de grandomanie mincinoasă continuă în Groapă.

Bufonii de ieri şi de azi

Toţi aşa zişii cunoscători de fotbal, vor să epateze prin cultura lor fotbalistică adunată lângă ghena de gunoi de la colţul blocului. Nu iţi poţi susţine o idee de tupeul lor de maidan, loc unde au invţat să injure, nu să se remarce prin talent sportiv.
Ei gândesc totul superficial, i-a informatia gata “digerata”, nu mai intră în substratul ei. Nu ştiu decât să latre precum pechinezul de la etajul doi al vecinei la pitbullul care nu se sinchiseşte să îi arunce măcar o privire. “Talentele” astea nu au fost niciodată la un meci de fotbal oficial, în postura de jucător, unde trebuie să respecţi indicaţiile date de antrenor sau nu poţi dormi cu o noapte înaintea meciului. Nu vor şti niciodată sentimentul pe care îl ai când intri pe gazon şi prietenii de cartier te încurajează de undeva din spatele porţii. Cantonamente grele din care mai evadezi uitându-te în tabla de remi la suita care nu îţi iese. Lipsa celor apropiaţi care te macină în cameră. Colegul de lângă tine care se delectează cu Fifa. Toate aceste “detalii” sunt trecute în „cultura” lor ca şi SF-uri nu ca şi experienţe trăite. Acestea sunt „enigmele” care ne debarasează în ultimă instanţă.

Drama unei fiare

Venirea lui Marius Lăcătuş în Bulevardul Ghencea, în postura de antrenor, a fost întâmpinată de o mare sărbătoare în rândul ultraşilor stelişti. Se întorcea legendarul număr 7, acolo unde şi-a dedicat tinereţea fotbalistică şi acolo unde se simte cel mai bine.
“Fiara” prelua ştafeta de la Hagi, căruia îi fusese pătat blazonul de “latifundiarul” din Pipera sau creştineşte vorbind, de părintele spiritual( Becali fiindu-i naş de cununie). Meritele acestuia au fost puse în umbra grămezilor de bani, “regele” fiind nevoit să plece pe uşa din dos, nedrept.
“Lăcă” chiar dacă a fost avertizat de apropiaţi că se poate întâmpla ca şi lui Hagi, nu a ţinut seama de avertismente. Deoarece când vine vorba de echipa de suflet, nu ţine cont de riscurile care îl pândesc la tot pasul, de critici sau de o simpla coală A4 care semnifica contractul. Steaua este o a doua casă, a doua famile sau chiar raiul de pe pământ pentru Marius.
Aşa ca s-a înrolat în armata “războinicului luminii” unde ştia că o să îl aştepte lupte dure atât pe plan sportiv cât şi extra-sportiv. Lucrurile au mers bine câteva luni, până când “antrenorul din lojă” a început să îi impună subtil jucătorii preferaţi.
Apele învolburate s-au mai liniştit când “militarii” au reuşit să se califice în grupele Champions League. Din calea steliştilor dându-se la o parte “lei semilunei”. Însâ era liniştea dinaintea furtunii.
Ca orice echipă care are şi un recul, Steaua nu a mai prestat jocul cu care ne obişnuise în ultimul timp. Urma un meci capital pentru echipa bucureşteana în Ligă, cu Olympique Lyon.
Duelul Steaua- Lyon, a început foarte bine pentru trupa lui Lăcătuş, în minutul 11 tabela din Ghencea indicând un incredibil 2-0. Însă nu şi la finalul celor 90 de minute mai îndrăzneam să privim neverosimilul scor de 3-5. Suporterii au trecut repede de la extaz la agonie, iar jucatorii au sfârşit în genunchi, cu capetele plecate în faţa francezilor.
Clasa fotbalistică a TGV-ului lyonez a depăşit clar Personalul de 21:45 bucureştean.
Imediat după acest rezultat nefast, patronul Becali a început sa împroaşte cu noroi pe simbolul, mitul a milioane de stelişti.
Oare acest parvenit al fotbalului nu ştie că şi la bine şi la rău trebuie să fi alături de oamenii cu care ai plecat la drum? Sau ei sunt buni doar atunci când aduc bani în conturile pline până la refuz?
Demnitatea lui Lăcătuş nu poate fi călcată în picioare. Ca răspuns la aceste mizerii aduse, demisia era inevitabilă.
Partea proastă în aceastâ poveste, care a mai avut loc şi in episodul Hagi, este aceea ca doar cei ce joaca rolul antrenorului sunt schimbaţi. Oare este chiar aşa de imbatabil, inviolabil acest personaj mioritic al României?!
Cu sigurantă că efectul de boomerang nu va întarzia să apară pentru măscariciul care joacă rolul îngerului diabolic.

S.O.S în Ghencea

Partida de maine seară, dintre Steaua Bucureşti şi Olympique Lyon, contând pentru a treia manşă din grupele Champions League, este decisivă pentru ambele combatante.
Pentru echipa militară, un eventual success în faţa francezilor, le-ar readuce liniştea atât la nivelul vestiarului cât şi asupra “atotputernicului” Gigi Becali. Nu se mai poate nega faptul că echipa care îl are la cârmă pe Lăcă, nu este în criză. Dovezile sunt ultimele două meciuri din campionat, acolo unde a “izbutit” să acumuleze chinuit un singur punct, dar, şi isprava din cupă, cu Sportul. Pe lângă toate aceste lucruri care au destabilizat echipa, se pare că în sânul echipei a izbucnit un conflict între goalkeeperul Zapata şi Ghionea. Conflictul dintre cei doi a fost imediat dezminţit de Lăcătuş, argumentând că la nivelul oricarei echipe mai sunt şi mici divergente.
Însă cu toate aceste semnale de alarmă, în Bulevardul Ghencea este o doză de optimism care dă incredere pentru meciul de mâine seară.
Toţi jucatori sunt optimişti şi cred în şansa lor, acestea spunând la unison ca a venit şi vremea revanşei, dupa umilinţa trăită acum doi ani în Ghencea cu lyonezi. Căpitanul roş-albaştrilor a declarat azi la conferinţa de presă, că a venit timpul ca Steaua să câştige şi primul meci pe teren propriu. Considerand că cei trei ani de experienţă CL, au fost îndeajuns pentru a aborda un meci contra unei echipe precum Lyon, la victorie. Putem să spunem, că nici echipa lyoneza nu trece printr-o pasă prea bună în campionat, în ultima etapă terminând nedecis 2-2 cu Lille, însă se observă neclaritate şi imprecizie la nivelul echipei.
Sarea si piperul în acest meci il vor aduce cei 25 000 de ultraşi care vor intreţine atmosfera la standarde înalte, asa cum ne-au obişnuit de-a lungul vremii.
Nu ramane decât să aşteptăm duelul celor două formaţii care îşî doresc mai mult ca oricând cele trei puncte de aur puse în joc. Sperăm ca surpriza placută de duminică seara oferită de echipa de handbal, Steaua MFA, în grupele CL, în faţa coloşilor ruşi de la Cehovski Medvedi, echipa care se confundă cu "naţionala" Rusiei, locul 6 la JO de la Beijing, să fie continuata si de fraţii mai mari ai “militarilor”.

Seara istorica

Indiferent de orgoliile dintre echipele de fotbal, etnii, mentalităţi diferite şi alte antinomii care urâţesc spectacolul furnizat de fotbal, astă seară trebuie să fim cu toţii fericiţi pentru fotbalul românesc, pentru România. Este pentru prima dată în istorie, când două echipe româneşti reuşesc să se califice în cea mai importantă competiţie intercluburi din lume. Acest lucru ar trebuie să mai lumineze feţele pline de sudoarea zilnică, sudoare prin care majoritatea românilor îşî câştigă pâinea, si să uităm măcar pentru câteva ore şi de aceste orgolii prosteşti de care ne-am săturat.
Dacă mulţi au crticat pe Lăcătuş de cand a venit în Ghencea, aceasta a fost cea mai bună demonstraţie, cel mai bun răspuns la toate criticile nefondate aduse până acum. “Fiara” a îmblânzit “leii semilunei, care veniseră în Ghencea cu gândul deja la tragerea la sorţi. Însă aşa cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, turcii trebuie să se consoleze cu idea că vor privi Champions League… din fotoliu.
Am vazut în această seara de august, o echipă a Stelei care a jucat cu sufletul, cu o extraordinară dăruire, compensând astfel poate diferenţa pe care o puteau face vedetele turcilor, Kewell, Arda Turan, Nonda, Lincoln sau Sas.
Divinităţii, şansei, publicului, jucătorilor, antrenorului, trebuie să le mulţumim pentru această memorabila performanţă.
Am rămas înlemnit în fotoliu în minutul cinci, când australianul, Harry Kewell, a zguduit transversala lui Zapata, însa Dumnezeu a fost român la acea fază care putea fi decisivă pentru eventuala calificare. Am trecut cu bine şi peste urmatoarele cinci minute, când Galatasaray a avut iniţiativa jocului. Însă motorul echipei Steaua probabil că este diesel, porneşte mai greu, dar are forţă, putere si rezistenţă inimaginabile. Jocul s-a echilibrat vizibil după primul sfert de oră, iar greşelile neforţate nu au întârziat să apară, datorită presiunei care o purtau pe umeri cei 22 de actori din iarba. Repriza secundă a inceput prin ratarea sărbatoritului zilei, Arthuro, a carui lovitură de cap a lovit transversala butului apărat de Aykut. Acest semnal de alarmă preconiza golul roş-albaştrilor, care a venit dupa un contraatac ca la carte.Pasă luminoasă a columbianul Toja, jucatorului renăscut în acest debut de sezon, Banel Nicoliţă. Inepuizabilul Bănel, a plasat balonul pe lângă goalkeeperul advers, mingea ducându-se cuminte în poarta turcilor. Un gol care a venit în urma unui offside clar ca lumina zilei, însa acesta este reversul medaliei. Mulţi ani a trebuit să plecăm capul la nenumaratele decizii absolut stupide ale cavalerilor fluierului, atât la echipele de club cât şi la echipa tricoloră. După acest pumn dat unui pugilist care şi aşa abia se mai ţinea pe picioare, “războinicii” lui Becali, au continuat să ducă lupta care o incepuseră de acum două saptamani, pe Aly Samyen. Avându-l în faţa oastei pe luptătorul de nădejde, adevăratul căpitan, Mirel Radoi, am reuşit să rezistăm până la finalul celor mai lungi 90 de minute din ultimii ani. Scorul putea fi mult mai mare dacă Dayro Moreno sau Tiago, nu ratau cu seninătate ocaziile rarisime pe care le-au avut. Însă totul s-a terminat cu bine pentru cei cinci milioane de steliştii şi pentru toţi microbiştii fotbalului românesc.
Trebuie felicitaţi încă odată aceşti bravi băieţi, de care suntem cu toţii mândrii, pentru acest vis care au reusit să îl adeverască pentru al treilea an consecutiv. Un nou sezon Champions League, în care vom auzi pe cele doua arene româneşti, imnul campionilor, muzica din competiţia care este cu adevarat a fotbaliştilor.Să curgă şampania pentru adevăraţii gladiatori ai României şi să se bucure de aceste momente de scurta durată, deoarece vor urma bătălii cel puţin la fel de grele, pentru formaţia lui Lăcă, atât în grupele CL, cât şi în liga naţională

Terminatorul Educatiei

România, care vrea să fie respectată în întreaga lume, trebuie să îşi facă mai întâi o revizie la “maşinăria” care pune în funcţiune această ţară. “Maşinăria” de care vorbesc este Guvernul, cu diversele sale piese indispensabile care alcătuiesc motorul, care este mai puţin performant decât cel cu aburi, din trecut. Să încercăm să analizăm doar componenta principală a acestui motor care se vrea a fi la fel de performant ca şi cele de producţie vest - europeană. Că doar de ceva timp suntem membrii UE şi avem drepturi egale cu toţi ceaţăţenii Europei, mon cher! Ministerul Educaţiei, este cea mai importantă piesă pentru punerea în funcţiune a motorului care să propulseze ţara pe culmile succesului. Dar cum putem să avem asemenea pretenţii, dacă omul numărul unu din învăţământ, Cristian Adomniţei face greşeli gramaticale inpardonabile întro emisiune televizată. Acest “Agamiţă Dandanache” al învăţământului, care trebuie să fie pentru noi un exemplu, un model al oamenilor luminaţi, ne introduce întro lume plină de mocirlă, întuneric şi incultură. Şi iată o parte din perlele domnului ministru:

*"Este o nedreptate dacă am fi de acord cu acest lucru, marei părţi (este corectat... marii părţi)
*) am avut cea mai mare număr de tineri care au dat ... (e corectat, cel mai mare număr de tineri)
* Dacă poţi să şi copii în acea atmosferă generalizată de copiere (e corectat, să copiezi, nu să copii)"
Sunt doar câteva mostre din (in)cultura, cu care ne eclipsează acest ministru, acest “Terminator al educaţiei”, aşa cum îl numeşte Cătălin Croitoru, preşedintele Comisiei de Educaţie şi Cercetare din Partidul Democrat Liberal. Principala componentă care iese în afara graniţelor unui stat, este educaţia, din care derivă inevitabil şi cultura poporului respectiv. Acestea ar trebui să se afle la un nivel performant, un nivel care îţi dă posibilitatea de a ieşi cu fruntea sus oriunde te-ai afla. Însă, oare noi avem puterea de a ridica privirea din pământ, să nu mai vorbim de a ne impune punctul de vedere, atunci când vârfurile de lance ale învăţământului nu vor să accepte că la acest “bacaloreat”, tendinţa “să copii” a devenit deja un sport naţional?! Aşadar nu ne rămâne decât să îi taxăm pe liderii ministerului atunci când avem ocazia de a alege noul ministru, deoarece cu un asemenea motor depăşit de noile standarde, cu siguranţă nu poate să treacă de inspecţia tehnică la capitolul limba română. Trăim într-o ţară, care cu siguranţă nu este pe calea cea bună, prin urmare, le urez “Drum bun!” domnilor agramaţi ai României, care încearcă să conducă destinele a milioane de tineri.