Falimentul fotbalului mic şi al “vedetelor” artificiale

"Sindromul" desfiinţărilor de echipe a lovit deja ambele serii secunde de fotbal. Epidemia de criză s-a manifestat mai acut în seria I, primele echipe care prevesteau colapsul din fotbalul autohton fiind Forex Braşov si Prefab Modelu. Cele două cluburi nu au rezistat nici până la finalul turului. Alături de ele a “dezertat” din pluton şi formaţia moldoveană, Ştiinţa Bacău. Începutul de an a gasit şi formaţia “bancară” din Parcul cu platani într-un faliment bancar iminent, întregind lista posibilelor echipe răpuse de necruţătoarea criză.
În seria a II-a putem spune că majoritatea combatantelor au fentat desfiinţarea, acestea menţinându-se în efectiv complet până în acest moment. Dintre ele doar trei echipe mai puţin tehnice în faţa unui adversar venit de nicăieri, au fost faultate grav de criza financiară. Formaţii precum UTA sau U. Cluj se află în moarte clinică, singurele aparate care le mai ţin în viaţă fiind atât speranţa unui investitor care are “leacul” necesar salvării de la dezastru, cât şi suporterii, care nu acceptă să vadă cum peste trofee şi istorie se aşterne o pânză neagră. O situaţie asemanatoare putem spune ca are şi Mechel Câmpia Turzii, care este tot mai aproape de desfiinţare, după ce ruşii de la combinatul Mechel au anunţat stoparea finanţării.
Însă orice rău merge spre bine. Este posibil ca în urma acestei crize să vedem adevarata valoare a fotbalului românesc şi ai acelora care sunt actorii principali. Aici mă refer la conducători, antrenori şi în special la jucători.
În liga a doua foarte mulţi jucători învăţaseră prostul obicei al fotbaliştilor din prima divizie, acela de a-şi supraaprecia propria valoare, criza mai trezindu-i din visul gloriilor demult apuse. Până mai ieri, portarii se aruncau printre cifre să mai prindă un zero la salariul de pe contract. Fundaşii tatonau cât de mult puteau, în speranţa unui salariu consistent. Mijlocaşii îşi construiau minuţios doleanţele contractuale, iar atacanţii erau de departe golgeterii care punctau ori de câte ori li se ivea ocazia unei oferte. Prin urmare, gândul jucătorilor era tot mai mult la bani, iar fotbalul era undeva în planul secund, rămânea în umbra contractului. Asta până când realitatea şi criza nu au mai putut suporta un “vedetism” artificial care dădea în nesimţire. Dovadă spuselor mai sus este şi sondajul realizat în vara trecută, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), care poziţiona campionatul autohton în urma primelor ligi de fotbal din ţări precum Yemen, Malaysia sau Bahrain. Atunci ce să mai vorbim de liga a 2-a, care probabil este devansată clar de ţări precum Togo, Grenada ori Burkina Faso.